e

GALAȚI KRONSTADT QUINTET

Artist

Performances:

Despre

Violonist virtuoz, personalitate artistică marcantă, Florin Ionescu – Galați s-a impus în viața muzicală românescă ca unul dintre vârfurile generației sale. Născut la București în 1970, tânărul artist a început studiul viorii la vârsta de 4 ani sub îndrumarea tatălui său, cunoscutul vilonist și dirijor, Ilarion Ionescu – Galați.

Apariția în public alături de Orchestra Națională Radio la vârsta de 10 ani, interpretând Concertul de vioară de Dmitry Borisovich Kabalevsky, anticipa un talent neobișnuit ce avea să devină curând cunoscut. Au urmat pe rând studiile la Școala de Muzică din Brașov cu profesorul Radu Hamzea și în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, la clasa Maestrului Ștefan Gheorghiu. Însă, în tot acest timp cariera sa muzicală s-a desfășurat sub atenta îndrumare a tatălui său.

În anul 1993, Florin Ionescu-Galați devine solist al Filarmonicii din Brașov.
Cariera internaționala începută în anul 1982 s-a derulat spectaculos prin recitaluri și concerte alături de ansambluri cunoscute precum orchestrele simfonice din Graz, Saarbrucken, Marsilia, Munchen, Genova, Atena, Istanbul, Ankara, Izmir, Chișinău, Janacek, Philarmonic Orchestra Deutsche Rundfunk Oechestra, orchestrele radio din Basel, București și multe altele.

Este laureat al concursurilor internționale: “Stressa”, Italia 1986, „Usti nad Orlici”, Cehoslovacia 1985, „Dinu Lipatti”, România 1987, „George Enescu”, România 1991, „Tibor Varga”, Elveția 1992, „Paganini” Genova, Italia 1993, „Wieniawski”, Polonia 1994.

În diverse formule camerale a colaborat cu Lazăr Berman, Radu Lupu, Iosif Conta, Ayla Erduran, Valentin Gheorghiu, Rainer Hoffmann, Igor Oistrach, Viktor Pikaisen, Eugen Sîrbu, Michael Stern, Viktor Tretiakov, Tibor Varga, Ion Voicu, Lory Vallfish, Ian Brown, Horia Andreescu, Vladimir Altschuller, Gurer Aykal, Alexander Rahbari, Marek Pijarowski, Gheorghe Costin.

Pentru merite artistice, violonistul Florin Ionescu – Galați a fost distins cu premii importante ale vieţii culturale româneşti: Marele Premiu al Unuiunii Criticilor și Interpreților Români (1996), Premiul pentru promovarea muzicii românești în țară și străinătate acordat de Unuiunea Criticilor Muzicali (2002 și 2004).

În anul 2003 Fundația „Ion Voicu” i-a acordat diploma și medalia de aur pentru meritul său special de a menține mereu vie memoria violonistului Ion Voicu.

A realizat înregitrări de referință pentru posturi de radio sau de televiziune din Germania, Turcia, Franța, Japonia, SUA.

Din anul 2013 este solist al Filarmonicii din Botoșani.

Contact: